Dulceață

Fructul rămâne întreg

Asta e diferența față de gemul cu care ești obișnuit. Dulceața se face din **fructe întregi sau bucăți mari**, fierte încet în sirop dens până se îmbibă, dar fără să se destrame. Când iei lingura, scoți o nucă întreagă, o smochină, o cireașă — nu o pastă.

De aici vine și sortimentul neobișnuit: nucă verde culeasă în iunie, când coaja e încă moale și se poate străpunge cu acul. Dovlecel. Coajă de portocală. Petale de trandafir. Sunt lucruri pe care nimeni nu le-ar pune într-un borcan dacă n-ar fi făcut-o cineva acum două sute de ani.

Toate cele de aici vin din atelierul familiei **Katsamaki** din Liménas, Thásos. Pe cutii scrie *χωρίς συντηρητικά* — fără conservanți; siropul concentrat e cel care ține fructul.

Borcan sau cutie metalică

Aceeași dulceață vine în două ambalaje. **Borcanul de sticlă** — 450 g și 700 g — îl vezi ce conține și arată bine pe masă. **Cutia metalică** — 450 g și 900 g — nu se sparge la drum și ține fructul ferit de lumină, care în timp îi scoate culoarea.

Dacă o iei cadou sau o pui pe masă, ia borcanul. Dacă o iei pentru casă și vrei cantitate, cutia de 900 g e cea mai bună la kilogram.

Gemurile sunt altceva

Pe pagina asta găsești și patru **gemuri de 380 g** — portocală, smochine, rodie și unul de măsline. Alea sunt pasate, se întind pe pâine sau merg lângă brânză, și sunt de la alt producător decât dulcețurile.

Gemul de măsline surprinde pe toată lumea. Nu e dulce în felul în care te aștepți: merge lângă brânză maturată sau pe o felie de pâine cu unt, nu la micul dejun cu cafea.

După ce ai deschis borcanul

La frigider. Siropul concentrat protejează fructul, dar odată ce a intrat aerul e mai sigur la rece — și oricum se mănâncă mai bine reci.

Nu băga lingura udă în borcan. Apa diluează siropul exact acolo unde a atins, și de acolo începe stricăciunea.