Dulceață de nucă verde (roz) 900 g (metal)

Aceeași nucă, oprită mai devreme din fiert. Mai deschisă la culoare, mai blândă.

Grecii nu le zic dulcețuri, ci glyká tou koutalioú. Numele vine de la felul în care se servesc: o lingură într-o farfurioară, cu un pahar de apă rece alături, puse în fața oaspetelui în primele minute după ce a intrat în casă. Nu la desert. La sosire.

Nuca verde se culege în iunie, când coaja e încă atât de moale încât o străpungi cu acul. Se fierbe îndelung, până devine neagră, lucioasă și moale ca o prună uscată. E cea mai laborioasă dulceață din câte se fac în Grecia — și cea cu care se laudă gazdele. Varianta asta se scoate din sirop înainte să se închidă complet la culoare — rămâne mai deschisă și cu un gust mai puțin adânc, dar mai limpede.

Cutie metalică, 900 g. Nu se sparge la drum și ferește fructul de lumină, care în timp îi trage culoarea.

După deschidere, la frigider. Și o regulă pe care grecii o spun din prima: nu băga lingura udă în borcan. Apa diluează siropul exact acolo unde atinge, și de acolo începe stricăciunea.

Se face în atelierul familiei Katsamaki, din Liménas, Thásos.

Vezi toate dulcețurile.