Întrebări frecvente

E cea mai înaltă categorie de ulei de măsline din legislația europeană. Se obține doar mecanic, fără căldură și fără solvenți, iar aciditatea liberă trebuie să fie sub 0,8% — pragul e stabilit prin Regulamentul (CEE) nr. 2568/91. Peste acest prag uleiul nu mai are voie să se numească extravirgin.

La întuneric, la temperatura camerei, cu capacul strâns. Lumina și căldura sunt cei doi dușmani — de-aia sticlele bune sunt închise la culoare. Nu-l ține lângă aragaz și nu-l pune la frigider.

Rămâne bun până la termenul de pe etichetă, dar aroma e la vârf în primele luni după deschidere. Uleiul de măsline nu se strică brusc — își pierde treptat notele proaspete, iar la un moment dat capătă un gust plat, de nucă veche.

Da. Punctul de fum al unui extravirgin de calitate e în jur de 190–200°C, peste temperatura obișnuită la tigaie. Grecii gătesc cu el de mii de ani. Pentru prăjire lungă la temperaturi mari, un ulei mai ieftin e mai economic — dar nu e o problemă de siguranță.

Pentru că e viu. Senzația de iuțeală din fundul gâtului vine de la polifenoli — antioxidanții naturali din măslină. Un ulei care nu înțeapă deloc e, de obicei, unul vechi sau slab.

În borcan, la frigider, acoperite complet de saramura sau uleiul lor. Dacă lichidul nu le acoperă, partea de deasupra se usucă și prinde gust. Folosește o lingură curată, nu degetele.

Sunt măslinele care se coc și se usucă direct în copac, fără saramură — își pierd amăreala natural. Au Denumire de Origine Protejată (DOP) la nivel european, deci numele „Throumba Thassou” poate fi folosit doar pentru cele crescute și procesate acolo.

E aceeași măslină, la stadii diferite de coacere. Verzi = culese devreme, mai ferme și mai amărui. Negre = culese coapte, mai moi și mai dulci. Nu sunt soiuri diferite.

Depinde de produs — scrie pe pagina fiecăruia. Cele cu sâmbure își păstrează mai bine textura și gustul, de-aia grecii le preferă așa.

Nu, e exact pe dos: cristalizarea e semn de miere adevărată. Glucoza din miere se așază natural în cristale, mai repede sau mai încet, în funcție de sortiment. Dacă vrei să revină lichidă, pune borcanul într-un vas cu apă caldă (nu fiartă) și lasă-l acolo. Nu la microunde.

Nu vine din flori. Albinele culeg mana lăsată pe pin de o insectă, *Marchalina hellenica*, care trăiește aproape exclusiv în Grecia. De aceea Grecia produce în jur de 60% din mierea de pin a lumii. E mai puțin dulce decât mierea de flori, mai închisă la culoare și cristalizează foarte greu.

La temperatura camerei, în borcan închis, departe de soare. Nu la frigider — acolo cristalizează mai repede. Mierea nu se strică practic niciodată dacă nu intră apă în ea.

Nu copiilor sub 1 an — e o recomandare medicală general acceptată, din cauza riscului de botulism infantil. Peste 1 an, nicio problemă.

În borcan închis, la întuneric, departe de aburul de la gătit. Cel mai mare dușman e umezeala — de-aia nu e bine să scuturi condimentul direct deasupra oalei care fierbe.

Nu se „strică”, dar își pierde aroma în timp. Ierburile uscate sunt la vârf în primul an, semințele întregi rezistă mai mult decât cele măcinate. Dacă îl freci în palmă și nu miroase, nu-ți mai face treaba.

Crește sălbatic, pe deal, la soare și pe sol sărac — condiții care concentrează uleiurile volatile. E mai puternic decât oregano-ul de cultură; pui mai puțin pentru același efect.

E o pastă mică, în formă de bob de orz — de acolo îi vine numele grecesc, kritharáki („orzișor”). Italienii i-au spus orzo, tot după orz. Nu conține orz: e grâu dur, ca orice pastă.

Doar mărimea, și ea contează la cuptor: bobul mare nu se destramă dacă tava mai stă zece minute în plus, deci merge la giouvétsi cu carne, care fierbe mult. Bobul mediu e cel de zi cu zi — supe, salate de paste, garnituri.

Nu. Cușcușul nord-african e griș rulat cu mâna și aburit. Kouskousáki sunt paste tăiate din aluat de grâu dur, doar că foarte mici. Se fierb ca orice pastă, în 8–10 minute, și se folosesc mai ales în supă.

Tocănița grecească la cuptor: carne, roșii și kritharáki, făcute în vas de lut. Numele vine de la vas — güveç, moștenit din bucătăria otomană. Pastele intră ultimele și absorb sosul.

E numele grecesc al dulceții. În Grecia se servește o lingură într-o farfurioară, cu un pahar de apă rece alături, oferită oaspetelui la sosire — nu ca desert la sfârșitul mesei. Fructul rămâne întreg sau în bucăți mari, nu pasat.

Dulceața păstrează fructul întreg într-un sirop dens — scoți din borcan o nucă, o smochină, o cireașă. Gemul e pasat și se întinde pe pâine. Pe pagina asta găsești și patru gemuri de 380 g, marcate ca atare.

La frigider. Siropul concentrat protejează fructul, dar odată intrat aerul e mai sigur la rece. Folosește o lingură uscată: apa diluează siropul exact acolo unde atinge, și de acolo începe stricăciunea.

Conținutul e același. Borcanul (450 și 700 g) se vede și arată bine pe masă. Cutia metalică (450 și 900 g) nu se sparge la transport și ferește fructul de lumină, care în timp îi scoate culoarea.

Pe ambalajele Katsamaki scrie *χωρίς συντηρητικά* — fără conservanți. Siropul concentrat e cel care păstrează fructul. Lista completă de ingrediente e tipărită pe fiecare borcan și cutie.

La temperatura camerei, în cutia lor, nu la frigider — frigul usucă foaia și o face sfărâmicioasă. Se mănâncă cel mai bine în primele zile, cât foaia e încă crocantă.

Multe conțin fructe cu coajă lemnoasă (nuci, migdale, fistic), gluten și uneori lactate. Lista completă de ingrediente și alergenii sunt tipăriți pe ambalajul fiecărui produs. Dacă ai o alergie, scrie-ne înainte de comandă și verificăm împreună.

Se face din pastă de susan (tahini) și zahăr sau miere — nu din griș, cum e halvaua cu care ești obișnuit în România. Are o textură fărâmicioasă și un gust mai puțin dulce, cu note de susan prăjit.

Nu. În Uniunea Europeană testarea cosmeticelor pe animale este interzisă prin lege — Regulamentul (CE) nr. 1223/2009. Interdicția acoperă atât produsul finit, cât și ingredientele, și e valabilă pentru orice cosmetic vândut în UE.

Pe pagina fiecărui produs, la secțiunea „Ce conține”. Găsești acolo ingredientele-cheie și lista INCI completă — nomenclatura standard, obligatorie prin același Regulament (CE) nr. 1223/2009. Dacă ai alergii cunoscute, verifică lista înainte de utilizare.

Că produsul a fost testat pe voluntari umani, sub supraveghere dermatologică, pentru a verifica toleranța pielii. Nu e o garanție că nu poți reacționa la un ingredient anume — de-aia lista INCI rămâne importantă.

E un ingredient folosit în îngrijirea pielii încă din Antichitate — Cleopatra e figura care i-a dus faima. Kálliston îl folosește într-o linie întreagă: creme, săpunuri, șampon, balsam de buze.

Kálliston Olive Passion, marca firmei Sgouromallis J. & Co din Chania, Creta — o afacere de familie care face săpun și cosmetice naturale din 2002, pe bază de ulei de măsline bio cretan.